Vânzările de autoturisme ale Dacia au crescut cu 22,7%, la 245.553 unități, iar cele de autovehicule comerciale ușoare au urcat cu 52,9%, la 17.557 unități, se arată într-un comunicat al grupului francez.
Numărul de mașini (autoturisme și autovehicule comerciale ușoare) comercializate sub brand Renault a stagnat la 1,063 milioane de mașini, iar vânzările sub brand Renault Samsung Motors au urcat cu 33%, la 38.770 unități.
În Europa, vânzările grupului francez au avansat cu 18%, de aproape trei ori mai rapid decât piața, la 776.236 autovehicule.
Livrările au crescut semnificativ aproape în toate țările europene. Cel mai puternic avans a fost consemnat în Portugalia – de 68%, Marea Britanie – de 65%, Irlanda – 52%, Spania – 35% și țările nordice – 37%.
Vânzările grupului din afara Europei au scăzut cu 9%, la 589.182 unități, ca urmare a dificultăților economice și financiare din principalele piețe emergente ale Renault. Producătorul francez notează că, în pofida contextului dificil, a câștigat cotă de piață în regiunile Eurasia și America Latină.
„În prima jumătate din 2014, vânzările sub brand Renault din Europa au crescut, susținute de modelele Clio și Captur. Dacia este brandul cu cea mai rapidă creștere din regiune. Astfel, Renault a limitat impactul declinului de pe piețele emergente și a menținut evoluția pozitivă a grupului”, a declarat vicepreședintele executiv pentru vânzări și marketing, Jerome Stoll.
Renault urmează să anunțe rezultate financiare la 29 iulie.
„Prima jumătate a anului a fost în mod cert o surpriză uriașă în ceea ce privește rezultatele din Europa de Vest și brandul Dacia”, a declarat Arndt Ellinghorst, analist pentru sectorul automotive la firma ISI Group, din Londra, citat de Bloomberg.
Cele mai importante piețe ale grupului sunt Franța, cu vânzări de 313.682 autoturisme și vehicule comerciale ușoare, urmată de Brazilia, cu 110.146 unități, Rusia, cu 96.421 unități, Germania, cu 88.634 autovehicule, și Italia, cu 69.200 unități.
România nu este prezentă în primele 15 piețe în funcție de vânzări ale grupului Renault. Pe locul 15 se află Olanda, cu 22.531 unități.
Pentru întreg anul 2014, Renault se așteaptă la creșterea pieței europene cu 3-4%, în timp ce în Franța avansul ar urma să se situeze la 1%. Grupul anticipează că va câștiga cotă de piață în Europa, în timp ce vânzările globale vor crește, susținute de modelele Clio, Captur, Sandero și Duster, de lansarea noilor versiuni Twingo și Trafic, precum și de introducerea la nivel internațional a noilor modele Logan și Sandero.